Care e cea mai bună țiglă?

Am intrat într-un nou an, dar întrebarea rămâne aceeași: ce tip de acoperiș să alegem pentru casa visurilor noastre?

Atât în cazul unei case noi cât și în situația în care vorbim despre renovarea unei clădiri mai vechi, am putea lista 5 criterii de bază, criterii legate de calitate și rezistență, de aspect, de caracteristice tehnice, de factorul ecologic și, evident, legate de preț.

Există mai multe tipuri de învelitori, în funcție de material din care trebuie făcută alegerea: țigle (ceramică sau beton), învelitori metalice, șindrile bituminoase, dar în covârșitoarea majoritate a cazurilor, clienții au de ales între țigla ceramică și cea metalică.

Cele 5 criterii de bază sunt:

  • Criteriul nr. 1: Calitatea și rezistența
  • Criteriul nr. 2: Aspectul
  • Criteriul nr. 3: Caracteristicile tehnice
  • Criteriul nr. 4: Factorul ecologic
  • Criteriul nr. 5: Prețul 

Criteriul nr. 1: Calitatea și rezistența 

Prin suma proprietăților sale, țigla ceramică are o durată de viață care poate ajunge până la 100 și chiar 150 de ani. La capitolul rezistență, merită menționat numărul de peste 150 de cicluri de înghețdezgheț cărora le poate face față. Un alt element de plus îl reprezintă rezistența la temperaturi ridicate (incendii).

De cealaltă parte, din punct de vedere al duratei de viață, o învelitoare metalică nu va depăși 50 de ani. Dilatările și contracțiile deteriorează stratul superior de lac ducând astfel la decolorări. Tensiuni suplimentare pot apărea, de asemenea, în zona șuruburilor la ciclurile îngheț-dezgheț, infiltrații în zona perforațiilor. În plus, tensiunile in zona tăierilor - calcane, coșuri pot duce la apariția infiltrațiilor.

 

Criteriul nr. 2: Aspectul 

La acest capitol, țigla ceramică oferă o paletă mai largă și unică de modele si culori. Biber, Balance, Rona, Strangfalz sunt doar câteva din modelele din aceasta categorie, toate aflate în portofoliul CREATON. Țigla ceramică transmite cel mai bine imaginea tradițional românească a caselor din țara noastră, forma clasică a țiglei punând în valoare frumusețea clasică a naturii.

Învelitorile ceramice oferă acoperișului un aer aparte și un design elegant.

În privința învelitorii metalice, opțiunile sunt limitate în general acelasi design, ondulat (model scandinav), complicat de pus in operă în cazul acoperișurilor complexe, în unele cazuri această operațiune dovedindu-se periculoasă. Foarte important de stiut (de către beneficiari și nu numai) că sub 14 grade nu se pune tablă profilată.

 

Criteriul nr. 3: Caracteristicile tehnice 

Din punct de vedere tehnic, țigla ceramică prezintă o serie de caracteristici: izolația termică si fonică impecabilă, rezistența la decolorarea cauzată de razele solare, rezistența mecanică sporită la fenomene precum gheață și vânt, dar și la ploi acide, excremente de păsări, etc. Țigla ceramică este o țiglă adaptabilă pentru orice acoperiș cu o pantă între 10 si 90 grade.

În situația învelitorii de tablă, materialul facilitează transferul de energie, fiind, în concluzie, un prost izolator termic. Aceasta în vreme ce pe timp de vară, în soare, temperatura tablei poate atinge 70-80 grade.

  

Criteriul nr. 4: Factorul ecologic 

Țigla ceramică este un produs 100% ecologic, un produs fabricat din materii prime în totalitate natural. Pe lângă acest fapt, țigla ceramică permite “respirația” naturală a casei.

Materiile prime naturale stau, de asemenea, și la baza producției învelitorii metalice. Cu toate acestea, procesul de fabricație este departe de a fi caracterizat drept unul prietenos cu mediul.

 

Criteriul nr. 5: Prețul 

Fără îndoială că folosirea unei materii prime mai ieftine, a unui proces de producție simplu, precum și a transportului care nu comportă cerințe aparte, determină un preț mai scăzut în cazul învelitorii de tablă.

Calculul, însă, nu este atât de simplu. Dacă privim mai atent aspectul durabilității (100-150 de ani în cazul învelitorii ceramice față de 50-60 de ani la învelitoarea metalică), dar și cel al deteriorării rapide care se petrece în cazul învelitorii metalice, rezultă un raport cost-eficiență indiscutabil favorabil țiglei ceramice.

Concluzionând, urmare a analizei criteriilor de bază care compun caracteristicile celor două tipuri de învelitori, specialiștii recomandă țigla CREATON, realizată din cele mai bune materiale, îmbinând naturalul, tehnologia și experiența unei relații îndelungate cu clienți din cele mai diverse piețe. Prin urmare, alege acoperișul care ține o viață!