Cât de importante sunt accesoriile pentru un sistem pentru acoperișuri?

Se spune că lucrul împreună, în echipă, aduce rezultate infinit mai bune decât lucrul individual. Este vorba de importanța angrenajului, a întregului sistem. Ne-am dat seama în ultimele luni de izolare cât de importantă este interacțiunea cu cei din jur și lucrul împreună. Lucru care ne va fi de real folos acum, în perioada de revenire la normal.

În fotbal, există sunt jucătorii de atac, vedetele echipei, cei care marchează goluri și sunt mereu în atenția publicului. În același timp, există linia de apărare, fundașii și portarul, care conferă siguranță echipei și ajută vedetele sa își exprime potențialul.

La fel ca în sport, și în cazul acoperișurilor, întregul angrenaj, sistemul are rolul cel mai important în obținerea unei performanțe excelente a învelitorii.

Iar în sistemul unui acoperiș, accesoriile pentru ventilație au o importanță crucială.

Și iarna și vara, apar în fiecare moment condițiile pentru apariția umezelii și a condensului.

Iarna, când e ger si zăpadă din belșug, scurgerea este blocată de stratul de zăpadă. Astfel, în casă, căldura care se ridică din interior spre partea superioară ajunge la nivelul acoperișului. O parte din căldură va fi transferată în exterior prin termoizolație și folia anticondens. Fără o ventilație eficientă, se vor forma, însă, picături de apă de la condens, picături care pot ajunge în structura de lemn a acoperișului.

Vara, temperatura ridicată care se formează la baza acoperișului (câteodată chiar și peste 80 de grade Celsius) determină, de asemenea, apariția problematicului condens, care afectează structura de lemn a acoperișului.

Odată pătrunsă în lemn, umiditatea va accelera procesul de putrezire a acestuia. Astfel, acoperișul are de suferit pentru că se degradează structura de susținere a țiglei, iar acest lucru poate genera foarte rapid costuri mari pentru reparația structurii acoperișului și nu în ultimul rând degradează proprietățile atât de importante ale termoizolației.

Evacuarea aerului este, prin urmare, un element foarte important pentru buna funcționare a întregului sistem al acoperișului. Pentru evacuarea condensului cea mai eficientă metodă o reprezintă ventilarea acoperișului.

Accesoriile de ventilație CREATON sunt caracterizate printr-un standard ridicat de calitate, fiind considerate de specialiștii în acoperișuri ca fiind foarte performante.

 

Țiglă de aerisire.

Este denumit si element de aerisire în punct stabilit, având ca scop intrarea si ieșirea aerului la coamă, ferestrele acoperișului, margini înclinate, deasupra și sub străpungeri.

Pentru a realiza o estimare exactă a cantității utilizate, este nevoie de o dimensionare separată. Este adecvată, de obicei, utilizarea a câte o bucată între căpriori.

Secțiunea transversală de aerisire este de 37,5 cm2 pentru țiglele Balance de la CREATON.

 

Țiglă de aerisire pentru conexiune la coamă

Este considerată unanim cea mai buna soluție pentru aerisirea decalajului de-a lungul coamei, în punctul cel mai înalt de sub acoperiș. Țiglele de aerisire pentru conexiune la coamă pot realiza într-un mod optim acest tip de aerisire. Aceste țigle sunt concepute pentru a asigura protecție împotriva ploii, simultan cu facilitarea ieșirii aerului, prin sistemul lamelar de care dispun. Se poate, deci, renunța la utilizarea benzii pentru aerisire coamă, fiind posibilă utilizarea sistemului de fixare FIRSTFIX a țiglelor de coamă. 

La CREATON, pentru orice model sau variantă de culoare a țiglei de bază, există țigle de ventilație asociate. Gama bogată de modele și variante de culori permite configurarea unui sistem complet pentru acoperiș care va potența aspectul casei, conferindu-i o frumusețe aparte, printr-un un design inspirațional și elegant.

 

Banda de ventilare

Rolul principal al benzii de ventilare este acoperirea decalajului de la contrașipci. Permite un flux continuu al aerisirii, acționând, în același timp, ca o barieră împotriva pătrunderii dăunătorilor.

 

Toate accesoriile mai sus menționate sunt produse originale CREATON, rezultat al inovațiilor speciale realizate de companie în cei peste 130 de ani de echipare a acoperișurilor din întreaga lume. Sistemul este, deci, cuvântul-cheie al acestei perioade de revenire la normal. Prin urmare, este cel mai bun moment să abordăm sistemic cele mai importante lucruri pentru propria casă și pentru confortul pe care aceasta ni-l livrează. 

 

Ai calitate, ai eficiență și ai un sistem performant de la CREATON!